Capitolul 8
| 1. | Iar dacă a îmbătrânit Samuel, a pus pe fiii săi judecători peste Israel. |
| 2. | Numele fiului său celui mai mare era Ioil, iar numele fiului său al doilea era Abia. Aceştia erau judecători în Beer-Şeba. |
| 3. | Dar fiii lui nu umblau pe căile sale, ci se abăteau la lăcomie, luau daruri şi judecau strâmb. |
| 4. | Atunci s-au adunat toţi bătrânii lui Israel, au venit la Samuel, în Rama, |
| 5. | Şi au zis către el: "Tu ai îmbătrânit, iar fiii tăi nu-ţi urmează căile. De aceea pune peste noi un rege, ca să ne judece acela, ca şi la celelalte popoare!" |
| 6. | Cuvântul acesta însă n-a plăcut lui Samuel când i-au zis: "Dă-ne rege, ca să ne judece!" şi s-a rugat Samuel Domnului. |
| 7. | Şi a zis Domnul către Samuel: "Ascultă glasul poporului în toate câte îţi grăieşte; căci nu pe tine te-au lepădat, ci M-au lepădat pe Mine, ca să nu mai domnesc Eu peste ei. |
| 8. | Cum s-au purtat ei cu Mine din ziua aceea, când i-am scos din Egipt, până astăzi, părăsindu-Mă şi slujind la dumnezei străini, aşa se poartă şi cu tine. |
| 9. | Ascultă deci glasul lor, dar să le spui şi să le arăţi drepturile regelui, care va domni peste ei". |
| 10. | Şi a spus Samuel toate cuvintele Domnului poporului care îi cerea rege |
| 11. | Şi a zis: "Iată care vor fi drepturile regelui care va domni peste voi: pe fiii voştri îi va lua şi-i va pune la carele sale şi va face din ei călăreţii săi şi vor fugi pe lângă carele lui. |
| 12. | Va pune din ei căpetenii peste mii, căpetenii peste sute, căpetenii peste cincizeci; să lucreze ţarinile sale, să-i secere pâinea sa, să-i facă arme de război şi unelte la carele lui. |
| 13. | Fetele voastre le va lua, ca să facă miresme, să gătească mâncare şi să coacă pâine. |
| 14. | ţarinile, viile şi grădinile de măslini cele mai bune ale voastre le va lua şi le va da slugilor sale. |
| 15. | Din semănăturile voastre şi din viile voastre va lua zeciuială şi va da oamenilor săi şi slugilor sale. |
| 16. | Din robii voştri, din roabele voastre, din cei mai buni feciori ai voştri şi din asinii voştri va lua şi-i va întrebuinţa la treburile sale. |
| 17. | Din oile voastre va lua a zecea parte şi chiar voi veţi fi robii lui. |
| 18. | Veţi suspina atunci sub regele vostru, pe care vi l-aţi ales, şi atunci nu vă va răspunde Domnul". |
| 19. | Poporul însă nu s-a învoit să asculte pe Samuel, ci a zis: "Nu, lasă să fie rege peste noi, |
| 20. | Şi vom fi şi noi ca celelalte popoare, ne va judeca regele nostru, va merge înainte şi va purta războaiele noastre". |
| 21. | A ascultat deci Samuel toate cuvintele poporului şi le-a spus Domnului; |
| 22. | Iar Domnul a zis către Samuel: "Ascultă glasul lor şi pune-le
rege!" Atunci a zis Samuel către Israeliţi: "Duceţi-vă fiecare în
cetatea sa!" capitolul 1 capitolul 18 capitolul 2 capitolul 19 capitolul 3 capitolul 20 capitolul 4 capitolul 21 capitolul 5 capitolul 22 capitolul 6 capitolul 23 capitolul 7 capitolul 24 capitolul 8 capitolul 25 capitolul 9 capitolul 26 capitolul 10 capitolul 27 capitolul 11 capitolul 28 capitolul 12 capitolul 29 capitolul 13 capitolul 30 capitolul 14 capitolul 31 capitolul 15 capitolul 16 capitolul 17 |