Capitolul 21
| 1. | Zis-a Domnul către Moise: "Grăieşte preoţilor, fiilor lui Aaron şi le spune: |
| 2. | Să nu se spurce prin atingere de mort din poporul lor. Să se atingă numai de rudenia de aproape a lor, de mama lor şi de tatăl lor, de fiul lor şi de fiica lor, de fratele lor; |
| 3. | De sora lor fecioară, care trăieşte la ei şi e nemăritată, poate să se atingă, fără să se spurce. |
| 4. | De nimeni altul din poporul său să nu se atingă, ca să nu se spurce. |
| 5. | Să nu-şi radă capul, să nu-şi tundă marginea bărbii şi să nu-şi facă tăieturi pe trupurile lor pentru morţi. |
| 6. | Să fie sfinţi ai Dumnezeului lor şi să nu pângărească numele Dumnezeului lor, că ei aduc jertfă Domnului şi pâine Dumnezeului lor şi de aceea să fie sfinţi. |
| 7. | Să nu-şi ia de soţie femeie desfrânată sau necinstită; nici femeie lepădată de bărbatul ei, căci sunt sfinţi ai Domnului Dumnezeului lor. |
| 8. | Cinsteşte-i ca pe sfinţi, căci ei aduc pâine Dumnezeului tău; sfinţi să vă fie, căci Eu, Domnul, Cel ce vă sfinţesc, sunt sfânt. |
| 9. | Dacă fiica preotului se va spurca prin desfrânare, ea necinsteşte pe tatăl său: să fie arsă cu foc. |
| 10. | Marele preot din fraţii tăi, pe capul căruia s-a turnat mirul de ungere şi care este sfinţit, ca să se îmbrace cu veşmintele sfinte, să nu-şi descopere capul său, nici să-şi sfâşie hainele; |
| 11. | Şi nici de un mort să nu se apropie, nici chiar de tatăl său sau de mama sa să nu se atingă. |
| 12. | De locaşul sfânt să nu se depărteze, ca să nu necinstească locaşul Dumnezeului său, căci mirul sfânt de ungere al Dumnezeului lui este asupra lui. Eu sunt Domnul. |
| 13. | Acesta îşi va lua de femeie fecioară din poporul său. |
| 14. | Văduvă, sau lepădată, sau necinstită, sau desfrânată să nu ia, ci fecioară din poporul său să-şi ia de femeie. |
| 15. | Să nu-şi spurce sămânţa sa în poporul său, că Eu sunt Domnul Dumnezeu, Cel ce îl sfinţesc"! |
| 16. | Grăit-a Domnul cu Moise şi a zis: |
| 17. | "Spune lui Aaron: Nimeni din neamul tău în viitor şi din rudele tale să nu se apropie, ca să aducă daruri Dumnezeului său, de va avea vreo meteahnă pe trupul său. |
| 18. | Tot omul cu meteahnă pe trup să nu se apropie: nici orb, nici şchiop, nici ciung, |
| 19. | Nici cel cu piciorul rupt sau cu mâna ruptă, nici ghebos, nici cu vreun mădular uscat, |
| 20. | Nici cel cu albeaţă pe ochi, nici chelul, nici pipernicitul, nici cel cu părţile bărbăteşti vătămate. |
| 21. | Nici un om din sămânţa preotului Aaron, care va avea pe trupul său vreo meteahnă, să nu se apropie ca să aducă jertfă Domnului; că are meteahnă şi de aceea să nu se apropie ca să aducă daruri Dumnezeului său. |
| 22. | Darurile Dumnezeului său sunt sfinţenii mari, din sfinţenii poate să mănânce, |
| 23. | Dar de perdea să nu treacă şi la jertfelnic să nu se apropie; să nu necinstească locaşul Meu cel sfânt, căci Eu sunt Domnul, Cel ce îi sfinţesc". |
| 24. | Şi a spus Moise acestea lui Aaron, fiilor lui şi tuturor fiilor lui Israel. capitolul 1 capitolul 18 capitolul 2 capitolul 19 capitolul 3 capitolul 20 capitolul 4 capitolul 21 capitolul 5 capitolul 22 capitolul 6 capitolul 23 capitolul 7 capitolul 24 capitolul 8 capitolul 25 capitolul 9 capitolul 26 capitolul 10 capitolul 27 capitolul 11 capitolul 12 capitolul 13 capitolul 14 capitolul 15 capitolul 16 capitolul 17 |