Capitolul 35
| 1. | Atunci a zis Dumnezeu lui Iacov: "Scoală şi du-te la Betel şi locuieşte acolo; fă acolo jertfelnic Dumnezeului Celui ce ţi S-a arătat, când fugeai tu de la faţa lui Isav, fratele tău!" |
| 2. | Iar Iacov a zis casei sale şi tuturor celor ce erau cu dânsul: "Lepădaţi dumnezeii cei străini, care se află la voi, curăţiţi-vă şi vă primeniţi hainele voastre. |
| 3. | Să ne sculăm şi să mergem la Betel, că acolo am să fac jertfelnic lui Dumnezeu, Celui ce m-a auzit în ziua necazului meu şi Care a fost cu mine şi m-a păzit în călătoria în care am umblat!" |
| 4. | Iar ei au dat lui Iacov toţi dumnezeii cei străini, care erau în mâinile lor, şi cerceii ce-i aveau în urechile lor; şi Iacov i-a îngropat sub stejarul de lângă Sichem şi i-a lăsat necunoscuţi până în ziua de astăzi. |
| 5. | Astfel au plecat ei de la Sichem; şi frica lui Dumnezeu era peste oraşele dimprejur şi n-au urmărit pe fiii lui Iacov. |
| 6. | Sosind Iacov cu toţi oamenii cei ce erau cu el la Luz, adică la Betel, în ţara Canaanului, |
| 7. | A zidit acolo un jertfelnic şi a numit locul acela El-Bet-El, pentru că acolo i Se arătase Dumnezeu, când fugea el de Isav, fratele său. |
| 8. | Atunci a murit Debora, doica Rebecăi, şi a fost îngropată mai jos de Betel, sub un stejar, pe care Iacov l-a numit "Stejarul Plângerii". |
| 9. | Aici, în Luz, Se mai arătă Dumnezeu lui Iacov, după întoarcerea lui din Mesopotamia, şi îl binecuvântă Dumnezeu, |
| 10. | Şi-i zise: "De acum nu te vei mai chema Iacov, ci Israel va fi numele tău". Şi-i puse numele Israel. |
| 11. | Apoi Dumnezeu îi mai zise: "Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic! Sporeşte şi te înmulţeşte! Popoare şi mulţime de neamuri se vor naşte din tine şi regi vor răsări din coapsele tale. |
| 12. | Ţara, pe care am dat-o lui Avraam şi lui Isaac, o voi da ţie; iar după tine, voi da pământul acesta urmaşilor tăi". |
| 13. | Apoi S-a înălţat Dumnezeu de la el, din locul în care îi grăise. |
| 14. | Şi a aşezat Iacov un stâlp pe locul unde-i grăise Dumnezeu, un stâlp de piatră, şi a săvârşit turnare peste el şi a turnat peste el untdelemn. |
| 15. | Şi a pus Iacov locului unde-i grăise Dumnezeu, numele Betel. |
| 16. | După aceea au plecat din Betel. Şi şi-a întins cortul său dincolo de turnul Gader. Dar când se apropiase de Havrata, înainte de a intra în Efrata, Rahila a născut şi naşterea aceasta a fost iar tare grea. |
| 17. | Şi pe când se chinuia Rahila în durerile naşterii, moaşa i-a zis: "Nu te teme, că şi acesta va fi băiat!" |
| 18. | Iar când Rahila îşi dădea sufletul, căci a murit, a pus copilului numele Ben-Oni, adică fiul durerii mele, iar tatăl lui l-a numit Veniamin. |
| 19. | Iar dacă a murit, Rahila a fost îngropată lângă calea ce duce la Efrata, adică la Betleem; |
| 20. | Iacov a ridicat un stâlp de piatră pe mormântul ei şi acest stâlp, de pe mormântul Rahilei, este până în ziua de astăzi. |
| 21. | Apoi plecând Iacov de aici şi-a întins cortul dincolo de turnul Migdal-Eder. Iar pe vremea când locuia Israel în ţara aceasta, a intrat Ruben şi a dormit cu Bilha, ţiitoarea tatălui său Iacov, şi a auzit Israel şi i s-a părut aceasta un rău. |
| 22. | Fiii lui Iacov au fost doisprezece şi anume: |
| 23. | Fiii Liei: Ruben, întâi-născutul lui Iacov; după el veneau: Simeon, Levi, Iuda, Isahar şi Zabulon. |
| 24. | Fiii Rahilei: Iosif şi Veniamin. |
| 25. | Fiii slujnicei Rahilei, Bilha: Dan şi Neftali. |
| 26. | Şi fiii Zilpei, roaba Liei: Gad şi Aşer. Aceştia sunt fiii lui Iacov, care i s-au născut în Mesopotamia. |
| 27. | Apoi a sosit Iacov la Isaac, tatăl său, căci acesta trăia încă la Mamvri, în Chiriat-Arba, adică la Hebron în pământul Canaanului, unde locuiseră vremelnic Avraam şi Isaac. |
| 28. | Iar zilele, pe care le-a trăit Isaac, au fost o sută optzeci de ani. |
| 29. | Slăbind apoi, Isaac a murit şi a trecut la părinţii săi, fiind
bătrân şi încărcat de zile, şi l-au îngropat feciorii lui, Isav şi
Iacov. capitolul 1 capitolul 18 capitolul 35 capitolul 2 capitolul 19 capitolul 36 capitolul 3 capitolul 20 capitolul 37 capitolul 4 capitolul 21 capitolul 38 capitolul 5 capitolul 22 capitolul 39 capitolul 6 capitolul 23 capitolul 40 capitolul 7 capitolul 24 capitolul 41 capitolul 8 capitolul 25 capitolul 42 capitolul 9 capitolul 26 capitolul 43 capitolul 10 capitolul 27 capitolul 44 capitolul 11 capitolul 28 capitolul 45 capitolul 12 capitolul 29 capitolul 46 capitolul 13 capitolul 30 capitolul 47 capitolul 14 capitolul 31 capitolul 48 capitolul 15 capitolul 32 capitolul 49 capitolul 16 capitolul 33 capitolul 50 capitolul 17 capitolul 34 |